În satul românesc tradițional, sărbătoarea laică a Anului Nou are o mare importanță fiind considerată un prag de trecere între vechi și nou. În noaptea de ajun se considera că avea loc moartea și renașterea simbolică a timpului, îngroparea anului vechi și nașterea celui nou. De altfel, la început de an, totul se consideră că întinerește, motiv pentru care, chiar și „sfinții” sărbătoriți din ianuarie până în aprilie sunt considerați a fi tineri, cu sânge clocotitor: Sânvăsâi, Sântoader, Dragobete, Sângiorz.
Și ajunul Anului Nou, ca orice zi care precede o mare sărbătoare, fie laică sau religioasă, are o mare importanță și o încărcătură simbolică extraordinară. Pentru a fi feriți de boli și a alunga duhurile rele, care abundă în această perioadă a anului, când timpul se reînnoiește, oamenii apelează la o mulțime de acte rituale (zgomote produse de bice, tălăngi și buhaiuri) și jocuri cu măști.
Printre jocurile cu măști specifice Anului Nou se numără Capra, care, în funcție de zona etnografică, mai poartă și numele de Turcă, Brezaie, Bouriță sau Cerb. În acest joc, obiectul de recuzită nelipisit îl constituie capul de animal cu coarne și cu bot din lemn clămpănitor, jucat de un flăcău. Corpul Caprei este alcătuit fie dintr-o țesătură pe care sunt cusute fâșii lungi și multicolore de pânză, fie dintr-o țesătură înflorată. Din alaiul Caprei, care joacă după cum i „se spune”, după un text vioi și ritmat, fac parte personaje pitorești precum moșul, baba, țiganul, țiganca, dracul, doctorul, popa. Toate personajele sunt interpretate de bărbați. Jocul Caprei este vioi, iar acompaniamentul este asigurat din fluiere, cimpoi sau tarafuri de viori și cobze.
Un alt obicei specific Anului Nou îl constituie mersul cu Plugul sau Plugușorul, obicei structurat după modelul colindelor, cu un text-narațiune axat pe practici agrare: de la arat și semănat până la secerat, treierat, măcinat și pregătirea pâinii. Textul rostit al Plugușorului este acompaniat, din când în când, de zgomote specifice, menite să purifice spațiul și să alunge duhurile malefice: clopote, tălăngi, buhaiuri.
După modelul colindelor este structurată și Sorcova, obicei de invocare a belșugului și sănătății, practicat de copii în dimineața de Anul Nou. „Sorcova” cu care micii urători îi ating ritmic pe cei urați, în timp ce rostesc un text versificat, era cândva o crenguță de pom fructifer, care înflorise, după ce fusese pusă în apă și ținută în casă în seara de Sfântul Andrei sau de Sfântul Nicolae. Apoi crenguța de pom roditor a fost înlocuită cu o nuia cu rămurele, împodobită cu fire de lână colorată, cu bete și cu un mănunchi de busuioc în vârf. Cu timpul, nuia a fost înlocuită cu un băț împodobit cu flori din hârtie, beteală și poleială.
Un alt obicei practicat în dimineața de Anul Nou este Semănatul. El este specific copiilor mai mari care „seamănă” în casele gospodărilor cu boabe de grâu, secară, orz și mai rar cu porumb invocând bunăstarea agrară. După plecarea „semănătorilor”, stăpâna casei adună grăunțele și le aruncă în grajdul vitelor sau la păsări.
Un alt obicei specific Anului Nou este Vasilca, Silca sau Puiul Sivei. Cu „Vasilca”, un cap de porc împodobit cu cercei, mărgele, panglici, flori și verdețuri, se umblă pe la casele celor mai înstăriți în prima zi a Anului Nou, atunci când este prăznuit Sfântul Vasile de Mare, de unde provine și numele. După ce este jucată Vasilca, capul de porc se pune pe masa gazdelor, în timp ce se face o urare de prosperitate și belșug. anul
