Una dintre cele mai mari sărbători ale primăverii,Buna Vestire ( 25 martie) aminteşte de momentul în care Sfântul Arhanghel Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria că-l va naşte pe Pruncul Iisus.
Denumirea populară a sărbătorii este Blagoveştenia, iar în legătură cu aceasta, la sate, s-au conservat o serie de tradiţii şi obiceiuri care s-au perpetuat în timp.
În această zi, înainte de răsăritul soarelui, se fac focuri în grădini, ca semn că primăvara a venit, dar şi pentru a asigura protecţie viilor şi livezilor. Fumul alungă eventualii dăunători care ar putea produce pagube grădinilor şi pomilor fructiferi, luându-le rodul.
Blagoveştenia se sărbătoreşte pentru ca oamenii să fie feriţi de boli şi fulgere, dar şi pentru bunul mers al treburilor.
Sărbătoarea a generat şi o serie de superstiţii, multe dintre ele fiind legate de vremea ce urmează şi de recoltele anului în curs. Astfel, se spune că cine seamănă de Buna Vestire iese în pagubă, deoarece semințele puse în pământ vor fi mâncate de păsările cerului. Pentru a fi feriţi de necazuri, oamenii nu au voie să se certe şi să se supere. Tot acum, se fac şi previziuni meteorologice: dacă în ziua de Blagoveştenie va fi cald şi însorit, anul va fi unul îmbelşugat, iar vremea bună din această zi se va păstra şi în zilele de Paşti.
În calendarul popular al românilor, această zi se mai numeşte şi “Ziua Cucului”, deoarece cântecul cucului, pasăre oraculară, se aude prima dată de Blagoveştenie. Cântecul acestuia, cu multe înţelesuri pentru români, se sfârşeşte de Sânziene. Tot în această zi, se spune că se “dezleagă” şi limba celorlalte păsări.
Chiar dacă Buna Vestire cade în perioada Postului Mare, pentru a o cinsti cum se cuvine, Biserica acordă dezlegare la pește, peştele fiind un simbol creştin. Conform tradiţiei, cel care mănâncă peşte în această zi va fi tot timpul anului ca “peștele în apă”.
În patrimoniul Muzeului de Artă Populară Constanţa există patru icoane pictate pe sticlă ce au ca temă “Buna Vestire”. Icoanele sunt operele unor iconari anonimi din centrele Nicula (Cluj) şi Şcheii Brașovului (Braşov), una fiind realizată în ultimul sfert al secolului al XVIII-lea, iar celelalte în prima şi a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
