Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (Dumitru), izvorâtorul de mir si facatorul de minuni, este cunoscut în lumea ortodoxa ca tragându-se din cetatea Tesalonicului (284-305), pe vremea împaratilor Diocletian si Maximilian – persecutorii crestinilor.
El este ocrotitorul Tesalonicului, cetate de care se leaga multe din minunile sale, dar si unde a primit moartea martirica.
În popor este numit „Sânmedru” sau „Sâmedru” si este considerat patronul toamnei si al pastorilor, fiind sarbatorit prin obiceiuri agricole si pastoresti menite a asigura rod si belsug pamântului si prosperitate în numarul turmelor.
În calendarul popular, anul agricol este împartit în doua anotimpuri: vara si iarna. Daca Sfântul Gheorghe (23 aprilie) este cel care încuie iarna si trezeste la viata întreaga natura, Sfântul Dumitru (26 octombrie) desfrunzeste codrul si ascunde în pamânt caldura.
Gospodarii fac în aceasta zi „Focul lui Sânmedru”, cu rol purificator si protector, peste care flacaii si copiii sar pentru a fi sanatosi si feriti de primejdii în timpul iernii. Cenusa se arunca în gradini si pe ogor în scopul de a asigura mana.
La Sânmedru „se stricau turmele”, adica se încredintau oile proprietarilor peste iarna, si ciobanii erau primiti si cinstiti cu mare fala de catre întreaga comunitate.
Sânmedru era socotita si ca o zi a soroacelor, când se terminau învoielile încheiate între stapânii oilor si ciobani, la Sângeorge, dar si zi scadenta a împrumuturilor, tocmelilor si închirierilor.
De unde si zicala ca „la Sângeorge se încaiera câinii iar la Sânmedru se sfadesc stapânii”.
În icoanele taranesti pe sticla, Sfântul Dimitrie este reprezentat în uniforma militara, ucigând în fuga calului pe împaratul Ioan Pagânul (împaratul bulgarilor, mort în 1206) sau pe uriasul Lie (din hagiografia populara).
